euproin-logo

MASA ROTUNDA DEDICATA ZILEI MONDIALE A DREPTURILOR CONSUMATORULUI – 15 MARTIE, 2025

Masa rotundă „Protecția Consumatorilor și Economia Circulară” a reunit experți și reprezentanți ai instituțiilor publice

Chișinău, 14 martie 2025 – În ajunul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, Jean Monnet Chair ECOCONS implementat de Academia de Studii economice din Moldova în colaborare cu Asociația de Cultură Juridică „AHCCJ”, Institutul European de Inițiative, Reforme și Educație „ASPIRE”, și cu sprijinul companiei Moldcell,  a organizat o masă rotundă dedicată protecției consumatorilor și economiei circulare. Evenimentul, desfășurat la Glia Impact Hub, a reunit experți în domeniul protecției consumatorilor, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului academic și ai societății civile.

Sub îndrumarea conducătorului de proiect Jean Monnet Chair, Olesei Plotnic, participanții au abordat teme esențiale privind drepturile consumatorilor în contextul tranziției către o economie circulară și provocările legislative aferente. Masa rotundă a inclus două paneluri tematice. Primul panel, moderat de Mogol Natalia, a fost dedicat impactului economiei circulare asupra drepturilor consumatorilor. Al doilea panel, coordonat de Nataly Zamfir, a analizat soluțiile juridice pentru protecția consumatorilor în mediul digital.

Dezbaterea a inclus subiecte precum siguranța produselor, protecția consumatorilor debitori, impactul standardelor europene asupra pieței locale, turismul sustenabil și fenomenul greenwashing. Un alt punct important a fost digitalizarea și importanța securității cibernetice pentru protecția consumatorilor în era tehnologică.

Evenimentul a oferit o platformă de dialog între specialiști și factori de decizie, subliniind necesitatea unor politici publice eficiente pentru protejarea consumatorilor în contextul schimbărilor economice și al tranziției către modele de producție și consum mai sustenabile.

Această inițiativă a fost susținută de Uniunea Europeană, având ca partener principal compania Moldcell.

WORKSHOP DEDICAT ZILEI MONDIALE A MEDIULUI – 5 IUNIE 2024

La data de 5 iunie 2024, „Catedra Jean Monnet privind Europenizarea Moldovei printr-o economie circulară care funcționează pentru consumatori / ECOCONS” a organizat un workshop cu tema „Restaurarea Terenurilor, Combaterea Deșertificării și Construirea Rezistenței la Secetă”, la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM). Evenimentul a adunat reprezentanți ai mediului academic, practicieni, antreprenori, studenți, masteranzi, doctoranzi, tineri și membri ai societății civile, care au discutat probleme esențiale legate de protecția mediului.

Workshopul a început cu un mesaj de salut din partea Dr.hab. Olesea Plotnic, coordonator al proiectului ECOCONS, care a deschis evenimentul, fiind urmată de acad. Alexandru Stratan, rector al Academiei de Studii Economice din Moldova, Grigore Stratulat, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Mediului, Augustin Volconovici, șef adjunct al Direcției implementare politici de mediu din Agenția de Mediu, și Irina Străjescu, Directoarea Fundației Moldcell.

Programul evenimentului a inclus prezentări și discuții pe teme variate legate de protecția mediului:

  • Implementarea Convenției Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării în Republica Moldova (Raportul IV) de Ecaterina Melnicenco de la EcoContact / Aarhus Centre for Environmental Information and Consultation.
  • Integrarea sustenabilității, prezentată de Ecaterina Cernei, Ofițer de sustenabilitate la compania Moldcell.
  • Promovarea tehnologiei informației verzi în contextul dezvoltării durabile de Dr. Natalia Zamfir, conferențiar universitar la Facultatea de Drept, USM și membru ECOCONS.
  • Rolul turismului în implementarea standardelor sustenabile și dezvoltarea comunităților reziliente, expus de Mariana Mischevca, Tourism Workforce Development and Quality Systems Manager în cadrul proiectului RCRA finanțat de USAID.
  • Provocările actuale ale consumatorilor în contextul direcției UE către o economie circulară, prezentate de Dr.hab. Olesea Plotnic.
  • Protecția juridică a terenurilor în contextul schimbărilor climatice de Pavel Zamfir, Dr. în drept și conferențiar universitar la Facultatea de Drept, USM.
  • Dezvoltarea ecosistemelor antreprenoriale inovaționale prin implementarea economiei circulare în Republica Moldova de Olesea Fortuna, Președintele ONG GEN Moldova și doctorandă la ASEM.
  • Impactul pentru mediu al principiilor ESG din industria bancară, expus de Adrian Guzun, doctorand la Universitatea de Stat din Moldova.

Workshopul s-a încheiat cu  o sesiune de discuții și concluzii, unde participanții au avut ocazia să își împărtășească perspectivele și să discute despre soluțiile viitoare pentru protecția mediului.

Acest eveniment a fost un pas important în creșterea gradului de conștientizare și încurajarea acțiunilor concrete pentru protecția mediului în Republica Moldova.

 

CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ „EURINT 2024: DEBATING EUROPE: NEW APPROACHES, ACTION TOOLS AND INTEGRATION SCENARIOS”, ORGANIZATĂ DE UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI, ROMÂNIA, 24-25 MAI 2024

În perioada 24-25 mai 2024, doamna Rodica Crudu, doctor și membru al proiectului ECOCONS, a participat la conferința internațională EURINT 2024: Debating Europe: new approaches, action tools and integration scenarios, organizată de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, România.

Această vizită de studiu a fost parte integrantă a proiectului Chair Jean Monnet on Europeanisation of Moldova through a circular economy that works for consumers (ECOCONS), finanțat prin Grantul nr. 101085481 — ECOCONS — ERASMUS-JMO-2022-HEI-TCH-RSCH. În cadrul conferinței, doamna Rodica Crudu a prezentat articolul științific „Advancing Circular Economy: Integrating Consumers and Institutions Towards Sustainability,” care subliniază importanța implicării consumatorilor și instituțiilor în tranziția către sustenabilitate.

Participarea la această conferință a avut o importanță deosebită pentru proiectul ECOCONS din mai multe motive:

  1. Schimb de idei și bune practici: Doamna Crudu a avut oportunitatea de a interacționa cu experți internaționali, discutând și împărtășind bune practici și strategii inovatoare în domeniul economiei circulare.
  2. Consolidarea cunoștințelor: Prezentarea articolului său a contribuit la aprofundarea înțelegerii modului în care consumatorii și instituțiile pot fi integrate eficient în eforturile de tranziție către o economie circulară.
  3. Vizibilitatea proiectului: Participarea la un eveniment de prestigiu a sporit vizibilitatea proiectului ECOCONS la nivel internațional, subliniind eforturile Moldovei în direcția sustenabilității și economiei circulare.

Prezentarea articolului „Advancing Circular Economy: Integrating Consumers and Institutions Towards Sustainability” a accentuat rolul esențial al consumatorilor și instituțiilor în atingerea obiectivelor de sustenabilitate. Articolul a atras atenția asupra necesității unor politici coerente și a unei colaborări strânse între diversele părți interesate pentru a crea un cadru favorabil dezvoltării economiei circulare.

Perspectivele pe care le deschide această participare sunt multiple:

  1. Consolidarea relațiilor academice internaționale: Crearea de parteneriate și colaborări cu instituții academice din Europa, facilitând accesul la resurse și cunoștințe avansate.
  2. Dezvoltarea competențelor locale: Adaptarea și implementarea celor mai bune practici internaționale în contextul specific al Republicii Moldova.
  3. Promovarea economiei circulare: Creșterea conștientizării și promovarea economiei circulare atât în rândul consumatorilor, cât și al instituțiilor.

Proiectul ECOCONS este un exemplu de succes al modului în care inițiativele academice pot influența pozitiv politicile și practicile economice, asigurând o dezvoltare durabilă și prosperă pentru viitor.

Apel Înscriere- WORKSHOP DEDICAT ZILEI MONDIALE A MEDIULUI – 05 IUNIE 2024

Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită anual la 5 iunie 2024 și este principalul vector al Uniunii Europene pentru încurajarea conștientizării și acțiunilor pentru protecția mediului.

Vă invităm să participați la Atelierul de lucru de Ziua Mondială a Mediului cu genericul „Restaurarea Terenurilor, Combaterea Deșertificării și Construirea Rezistenței la Secetă”

Când? –   5 iunie 2024

Unde? – Academia de Studii Economice, sala 203, bloc F

Ora? – începând cu ora 9.00

Atelierul de lucru de Ziua Mondială a Mediului cu genericul „Restaurarea Terenurilor, Combaterea Deșertificării și Construirea Rezistenței la Secetă” va crea o oportunitate pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele de mediu, cum ar fi poluarea mediului, deșertificarea, împădurirea, încălzirea globală, consumul durabil și avantajele economiei circulare în raport cu reducerea consumerismului.

Finalitatea evenimentului se va solda cu eliberarea de certificate cu acreditare europeana și cu codul de identificare a proiectului ECOCONS.      La eveniment vor participa: reprezentanți ai mediului academic si cercetare, studenți, masteranzi, doctoranzi, reprezentanți ai societății civile; funcționari public la nivel local și de stat; Mass-media, etc. (aproximativ 30 de participanți).

Evenimentul se va desfășura atât în cadrul ASEM, sala 203F

Participanții, în baza listei de prezență, vor beneficia de certificate de participare. Data limită de înscriere: 03.06.2024, ora 12.00

Partenerii proiectului:

– Asociația Henri Capitant de Cultură Juridică din Moldova / AHCCJ

– Institutul European pentru Inițiative, Reforme și Educație / ASPIRE

– Compania si Fundația MOLDCELL

Organizator:  ASEM,  „Catedra  Jean Monnet privind Europenizarea Moldovei printr-o economie circulară care funcționează pentru consumatori / ECOCONS”.

Formular de înregistrare

CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ „EU FINANCE, REGULATION AND BUSINESS EUFIRE 2024”

Plotnic Olesea, doctor habilitat în drept, membru al Asociației Henri Capitant de Cultură Juridică, Moldova și reprezentanta proiectului ECOCONS desfășurat sub umbrela catedrei Jean Monnet pentru Europeanizarea Moldovei printr-o economie circulară orientată către consumatori, a prezentat la Conferința Internațională „EU Finance, Regulation and Business EUFIRE 2024”, organizată de Universitatea ALEXANDRU IOAN CUZA, Iași (România), în perioada 16 – 18 mai 2024, strategii legale de adaptare pentru evenimente neprevăzute în economia circulară prin integrarea rezilienței și reutilizării materialelor.

Articolul științific intitulat „Legal adaptation strategies for unforeseen events in the circular economy by integrating resilience and material reuse”, prezentat de Plotnic Olesea, a evidențiat importanța adaptării legale în fața evenimentelor neprevăzute în contextul unei economii circulare și integrarea rezilienței și reutilizării materialelor în strategiile de gestionare a acestor situații. Cercetarea a propus soluții inovatoare și sustenabile pentru a asigura o abordare legală adecvată în promovarea economiei circulare și a unui mediu de afaceri rezistent.

Participarea dnei Plotnic Olesea la această conferință internațională a fost esențială pentru împărtășirea rezultatelor și perspectivelor proiectului ECOCONS într-un cadru internațional și pentru contribuția la dezvoltarea unei rețele de experți și colaboratori în domeniul economiei circulare, în mod special cu partenerul proiectului ECOCONS, Asociația Henri Capitant de Cultură Juridică, Moldova.

Perspectivele și oportunitățile de colaborare deschise de proiectul ECOCONS sunt diverse și includ posibilități de parteneriate în cercetare și dezvoltare, schimburi de cunoștințe și experiență, precum și inițiative de promovare a economiei circulare la nivel local și internațional. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi și echipa proiectului ECOCONS sunt deschise pentru colaborări și parteneriate cu instituții academice, organizații non-guvernamentale, companii și alte entități interesate în domeniul economiei circulare și sustenabilității.

MASA ROTUNDA DEDICATA ZILEI MONDIALE A DREPTURILOR CONSUMATORULUI – 15 MARTIE, 2024

Roundtable Jean Monnet ECOCONS dedicat Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorului, sub tema „Protecția Consumatorilor și Economia Circulară”, organizat de Academia de Studii Economice din Moldova în colaborare cu Asociația de Cultură Juridică „AHCCJ”, Institutul European de Inițiative, Reforme și Educație „ASPIRE”, și cu sprijinul companiei Moldcell, a avut loc cu succes pe data de 15 martie 2024.

Evenimentul a reprezentat nu doar o ocazie de celebrare a Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorului, ci și un pas important în direcția europenizării Republicii Moldova, având în vedere promovarea economiei circulare și protecția consumatorilor ca piloni esențiali ai unei economii sustenabile.

Roundtable-ul Jean Monnet ECOCONS, centrat pe tema „Protecția Consumatorilor și Economia Circulară”, a adus împreună peste 50 de participanți dintr-o gamă variată de domenii, inclusiv reprezentanți ai mediului de afaceri, ai sectorului public și ai societății civile.

Evenimentul, care a avut loc pe data de 15 martie 2024, a reprezentat nu doar o celebrare a drepturilor consumatorilor, ci și o oportunitate de a evidenția rolul crucial al unei economii circulare pentru o societate sustenabilă. Prin intermediul prezentărilor, discuțiilor și schimbului de idei, participanții au explorat practici economice și juridice responsabile, evidențiind necesitatea și avantajele unei abordări orientate către economia circulară.

Pe lângă discuțiile teoretice, participanții au fost încurajați să contribuie activ la elaborarea soluțiilor concrete pentru îmbunătățirea legislației și a practicilor în domeniul protecției consumatorilor și al economiei circulare.

Evenimentul a reprezentat un pas important în direcția unei economii mai circulare și mai responsabile, subliniind, în același timp, angajamentul ferm al participanților și al partenerilor în promovarea drepturilor consumatorilor și a unei dezvoltări durabile.

Participanții au avut oportunitatea de a lua parte la dezbateri interactive și de a contribui la conturarea unor soluții și strategii concrete pentru promovarea unei economii sustenabile și a unei justiții eficiente în protejarea intereselor consumatorilor.

Prin intermediul acestui eveniment, s-a evidențiat sprijinul constant al Uniunii Europene pentru procesul de europenizare a Republicii Moldova, prin intermediul proiectelor precum Jean Monnet ECOCONS, care facilitează transferul de cunoștințe și expertiză în domeniul economiei circulare și al protecției consumatorilor.