Echipa noastră

PLOTNIC Olesea
Coordonator al proiectului
Profesor universitar și coordonator al proiectului ECOCONS, cu specializare în Dreptul consumatorilor, Dreptul Afacerilor. Este avocat licențiat, mediator CEDR și arbitru. Are peste 18 ani de experiență în domeniul dreptului și predă în limbile rusă, engleză și franceză. Este formator din 2012 în cadrul Institutului Național al Justiției (formarea inițială și continuă a judecătorilor și procurorilor).
Este avocat licențiat, mediator CEDR și arbitru. Are peste 18 ani de experiență în domeniul dreptului și predă în limbile rusă, engleză și franceză. Este formator din 2012 în cadrul Institutului Național al Justiției (formarea inițială și continuă a judecătorilor și procurorilor).
Experiența didactica la nivel de Licența si Master, coordonator de teză a 3 teze de doctorat (cu abilitare din – 2015). În perioada 2008-2015 a deținut funcția de director adjunct al Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. A fost membru al Colegiului disciplinar a judecătorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și membru Colegiului disciplinar în cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.
Este membră a mai multor proiecte în domeniul educației și cercetării:
- Coordonator al Catedrei Jean Monnet „Politicile UE de protecție a intereselor economice ale consumatorilor” / EU4CONS
- Membru-cheie expert în cadrul proiectului Jean Monnet Sprijin pentru asociațiile din domeniul integrării europene și al studiilor privind protecția proprietății intelectuale” / EUPROIN
- Membru COST CA17135, Constituție – elaborare si democrație deliberativa
- Membru COST CA20131, Justiție eficientă pentru toți: îmbunătățirea eficienței curții prin analiza comparativă a UE (EfficientJustice)
Activitate didactică de peste 18 ani și autor a peste 90 de articole științifice, printre care teza privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, aspect al dreptului francez, moldovenesc și al Uniunii Europene, publicat de presa academică franceză în 2015. Activitățile de cercetare se referă în principal la legislația privind protecția consumatorilor și la dreptul european al afacerilor. Este autoarea și coautoarea unui număr mare de publicații, majoritatea pe teme legate de UE, cele mai multe dintre ele putând fi accesate aici – https://scholar.google.com/citations?user=cTVbOIcAAAAJ

ZAMFIR Natalia
Membru de proiect
Conferențiar universitar și membru de proiect ECOCONS cu specializare în Dreptul Internațional și European al Mediului, Drepturile Omului în Uniunea Europeană. Are o experiență de 18 ani în activități de învățământ superior și cercetare în domeniul implementării unor metode inovatoare de predare și învățare despre standardele internaționale și ale Uniunii Europene pentru protecția drepturilor omului. Ea pune un accent puternic pe utilizarea TIC moderne și pe munca în echipă a studenților prin aplicarea învățării bazate pe probleme în grupul de studenți mici.
Conferențiar universitar în cadrul Departamentului Drept Internațional și European, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova cu specializare în Dreptul Internațional și European al Mediului, Drepturile Omului în Uniunea Europeană. Are o experiență de 18 ani în activități de învățământ superior și cercetare în domeniul implementării unor metode inovatoare de predare și învățare despre standardele internaționale și ale Uniunii Europene pentru protecția drepturilor omului. Ea pune un accent puternic pe utilizarea TIC moderne și pe munca în echipă a studenților prin aplicarea învățării bazate pe probleme în grupul de studenți mici.
Dr. Natalia Zamfir are experiență în dezvoltarea curriculumului, a fost implicată direct în proiectarea și implementarea unui nou Program de Master în Drepturile Omului. Ca urmare, în 2013 a fost lansat un nou program de master în domeniul drepturilor omului de către Facultatea de Drept a USM, care include aproximativ 16 cursuri speciale, și o nouă bibliotecă de aproximativ 350 de titluri de cărți, înființată pentru a sprijini noile metode de predare utilizate în programul de masterat.
A dezvoltat o nouă disciplină și un nou curriculum privind Drepturile omului în Europa. În plus, a participat la organizarea a peste 10 workshop-uri și training-uri pentru cadrele didactice din cadrul Facultății de drept pe teme cu privire la Drepturile Omului, dezvoltarea programelor școlare, metode interactive de predare etc. Experiență în coordonarea și realizarea activităților în cadrul proiectului UE cu privire la programul Introducing Problem Based Learning in Moldova: Towards Enhancing Students (PBLMD), Erasmus+.
Este câștigătoare al medaliei de bronz în calitate de membru al echipei la Expoziția Internațională Specializată „INFOINVENT” pentru dezvoltarea sistemului de inovare a motorizării calității ecosistemelor râurilor din Marea Neagră prin contextul schimbărilor climatice.
Este autoarea și coautoarea unui număr mare de publicații, majoritatea pe teme legate de UE, cele mai multe dintre ele putând fi accesate aici –https://scholar.google.com/citations?user=gag5i9UAAAAJ&hl=ro&oi=ao

COJOCARU Vladlen
Membru de proiect
Conferențiar universitar la Catedra „Drept privat”, Facultatea de Economie Generală și Drept a Academiei de Studii Economice din Moldova și membru de proiect ECOCONS. Are experiență în dezvoltarea curriculară a programelor de educație și formare pentru universitățile din Republica Moldova. El a dat dovada unui mare dinamism în promovarea excelenței didactice în domeniul dreptului european. Experiență de predare: predă discipline: „Drept instituțional al Uniunii Europene”, „Drept european al afacerilor”, „Drept public internațional” (rus și român), „Drept general european”, „Drept constituțional și administrativ”, „Drept public european”.
În ultimii ani s-a implicat activ în promovarea dreptului european prin participarea la conferințe naționale și internaționale, inclusiv la proiecte precum Catedra Jean Monnet în politicile UE de protecție a intereselor economice ale consumatorilor / EU4CONS și proiectul EUPROIN / Jean Monnet Support la Asociații în Studii de Integrare Europeană și Protecția Proprietății Intelectuale / EUPROIN.
A publicat aproximativ 15 lucrări didactice și științifice, inclusiv 1 manual: „Compatibilitatea dreptului național cu legea Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale”( 2015). Are o experiență didactică de peste 17 ani. Este autor și coautor al unui număr mare de publicații, majoritatea pe subiecte legate de UE, majoritatea putând fi accesate aici – https://scholar .google.com/scholar?hl=ro&as_sdt=0,5&q=cojocaru+vladlen
Cunoștințe de limba engleză, română și rusă

CRUDU Rodica
Membru de proiect
Conferențiar universitar în cadrul Facultății Relații Internaționale a Academiei de Studii Economice din Moldova specializată în instituțiile și politicile UE, cursuri de politici economice europene, antreprenoriat și managementul inovării. Are experiență în domeniul integrarea europeană și economia UE, și are o vastă experiență profesională și managerială în coordonarea Jean Monnet și a proiectelor internaționale la scară largă:
- Coordonator academic (lider de modul) al modulului JEAN MONNET: Problemele economiei UE și relațiile dintre UE și Republica Moldova / EUREM
- Titularul Catedrei Jean Monnet în politicile UE în domeniul inovării, creativității și antreprenoriatului/EU2INNO
- Membru al catedrei Jean Monnet în „Politicile UE de protecție a intereselor economice ale consumatorilor”/EU4CONS
- Titular Jean Monnet Sprijin pentru asociațiile din domeniul integrării europene și al studiilor privind protecția proprietății intelectuale” / EUPROIN,
Are mai mult de 18 ani de experiență didactică, care se caracterizează prin metode inovatoare de predare și învățare care pun un accent puternic pe utilizarea TIC moderne și pe munca în echipă a studenților. Experienta profesionala in:
- contribuția la dezvoltarea si implementarea strategiei de internaționalizare a universității;
- asigurarea calității si acreditarea programelor de studii;
- proiectarea, implementarea si managementul proiectelor internaționale eficiente;
- evaluarea proiectelor;
- asistarea personalului academic in elaborarea, implementarea si auditarea proiectelor cu finanțare din UE sau din alte surse;
- monitorizare si evaluare; etc.
Este redactor-șef al revistei științifice „Eastern European Journal of Regional Studies” publicată de Centrul pentru Studii de Integrare Europeană ((https://csei.ase.md/journal/); Este autorul și coautorul unui număr mare de publicații, majoritatea pe teme legate de UE, cele mai multe dintre ele putând fi accesate aici – https://scholar.google.com/citations?user=NFl_d2cAAAAJ&hl=en

OLĂRAȘU Nicolae
Membru de proiect
Doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Științe Juridice a Academiei de Administrație Publică absorbită de Universitatea de Stat din Moldova, având ca domeniu de cercetare eficiența activității autorităților publice abilitate cu dreptul la protecția consumatorilor. În cele 8 articole științifice publicate în reviste naționale și internaționale, a abordat aspecte ale administrației publice în domeniul protecției consumatorilor și al transpunerii legislației europene. Are 10 ani de experiență didactică în domeniul protecției consumatorilor în cadrul Colegiului de Studii Administrative și Fiscale.
De asemenea, este certificat în domeniul proprietății intelectuale (mandatar autorizat), al infrastructurii de calitate. Are o vasta experiența în domeniul supravegherii pieței și protecției consumatorilor datorită activității în cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor si Supravegherea Pieței, in calitate de șef de departament, fiind responsabil de organizarea activităților de informare, consiliere si educare a consumatorilor si a mediului de afaceri în partea ce ține respectarea cerințelor infrastructurii comerciale si de calitate.
Până în martie 2023 a deținut funcția de șef Departamentului servicii de consultanță în afaceri din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, fiind responsabil de furnizarea de servicii de consultanță și instruire managerilor și angajaților companiilor aflate în administrarea SAL, în special a medierii, ca parte a activității sale principale.
JOROVLEA Elvira
ASISTENT PROIECT
Elvira JOROVLEA, conferențiar universitar, doctor în științe economice
Studii de masterat la ASEM, programul Administrare a Afacerilor, finalizate cu teza de master „Concepte teoretice şi metodice ale motivării în managementul organizaţional contemporan”. Este master în economie din 2004.
Studii de masterat la ASEM, programul Drept financiar-fiscal, finalizate cu teza de master „Fаbricаrеа sаu рunеrеа în circulаţiе а sеmnеlоr bănеşti fаlsе sаu а titlurilоr dе vаlоаrе fаlsе”. Este master în drept din 2022.
Studii doctorale la ASEM, susținând teza de doctorat cu tema Rolul comportamentului organizațional în activitatea instituțiilor din Republica Moldova. Din 2015 este doctor în economie.
În septembrie 2018 – Conferențiar universitar.
Experiență didactică de peste 20 de ani, cu predare în limbile română și rusă. Disciplini predate: Corespondenţa economică, Corespondență economică și secretariat, Arta comunicării şi etica profesională, Etica și deontologia profesională.
Este autoare a unei monografii cu tema „Comportamentul organizational – factor imperative al activității organizațiilor din Republica Moldova”, a 4 capitole de monografie publicate în Monografii colective din străinătate, a 4 Lucrări metodice și a peste 50 articole științifice publicate în culegeri şi reviste de specialitate din Republica Moldova şi din străinătate.
Din 2018 este expert ANACEC în probleme economice.
Membră a proiectelor:
- Children Left Behind by Labour Migration: Supporting Moldovan an Ukrainian Transnational Families în the EU (CASTLE);
- Towards European University Lifilong Learning in Moldova
- ERASMUS+, mobility for teaching;
- Proiectul Jean Monnet ECOCONS Erasmus+
